SCMD DOLJ

SCMD DOLJ

miercuri, 9 iunie 2010

ANUNT

Biroul Operativ al Filialei Dolj a SCMD , isi anunta si pe aceasta cale membrii sindicalisti si simpatizantii ca joi, 10 Iunie , intre orele 12.00-14.00 vom participa alaturi de sindicatele din peniteciare si celelalte sindicate membre ale BNS, la pichetarea sediului PDL.Toti cei care doresc sa participe sunt bineveniti .
Biroul Operativ.
Pt conformitate, Col.(r) NAON Misu

vineri, 4 iunie 2010

Declaratie politica a domnului Deputat de Dolj Ionut Marian STROE

Titlul declaraţiei politice: „MITUIREA ROMÂNILOR LA BUCATĂ”

Stimaţi colegi,

Asistăm de circa o lună de zile la o înteţire a agresării informaţionale si chiar psihice din partea guvernanţilor împotriva propriului popor, acţiune desfăşurată chiar sub înaltul patronaj al preşedintelui României. Zilnic, poporul află „pe surse” despre noi şi noi posibile dezastre economico-sociale, concretizate deocamdată - din fericire - sub forma unor documente prezentate ca proiecte de ordonanţe de urgenţă sau de legi, ca la scurt timp acestea să fie denunţate de unul sau altul dintre membrii Guvernului sau ai arcul parlamentar care susţine Guvernul, pe motivul pueril că documentele respective nu sunt cele finale, ca şi cum intenţia nu ar conta din punctul de vedere al aprecierii populaţiei. Uită însă respectivii că şi câştigarea unor alegeri are la bază intenţii cu privire la modul în care vor guverna ţara, iar cetăţenii le acorda votul în funcţie exact de aceste intenţii prezentate public în campania electorală şi „nu pe surse”! Până acum, preşedintele nu a ieşit public să dezmintă personal, măcar în parte, documentele care circulă pe piaţa media, încercând să ne convingă că dumnealui este adeptul menţinerii categorice a prevederilor cuprinse în textul scrisorii de intenţie către FMI ca singură soluţie de ieşire din criza financiară în care, când în realitate atât membrii Guvernului, în frunte cu domnul Boc, cât şi parlamentarii PD-L repetă pe la toate posturile TV exact măsurile pe care li le-a comunicat adevăratul lor şef de partid la ultima „consfătuire” pe care au avut-o aici, în sediul Parlamentului şi care contrazic în bună măsură intenţiile trecute de guvern în aşa-zisele proiectele de OUG.
Cred că acest mod de acţiune nu reprezintă nimic altceva decât un plan de testare a nivelului până la care pot întinde coarda pe seama populaţiei, care va trebui să suporte povara măsurilor ce se anunţă a fi luate, în timp ce clientela politica a actualei puteri îşi va putea vedea în continuare de afacerile profitabile cu statul. Şi pentru a fi siguri de reuşita planului, am impresia că după ce au văzut în 19 mai 2010 ce poate însemna o bună organizare a populaţiei nemulţumite, au anunţat, conştient, un set de măsuri maximale de reducere a cheltuielilor bugetare cu salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, pentru ca imediat, pe parcursul fiecărei zile ulterioare, o bună parte dintre aceste măsuri fie să dispară cu totul, fie să fie redusă amploarea cifrică a lor. Ce este interesant este că aceste măsuri vizau categorii socio-profesionale distincte, impresia lăsată fiind că practic s-a realizat o mituire virtuală din partea Guvernului în schimbul neparticipării la greva generală anunţată pentru data de 31 mai 2010 de personalul bugetar şi la mişcările de protest şi solidarizare cu greviştii din partea unor pături largi ale populaţiei.
Pentru că nu poţi explica logic altfel cum au dispărut, rând pe rând, reducerile de 25 % din bursele pentru învăţământ, salariile minerilor, salariile de la CFR şi TAROM, apoi de ce indemnizaţia de creştere a copilului până la 2 ani se va reduce doar cu 15% şi nu cu 25%? Sau cum au dispărut reducerile de 15 % din indemnizaţiile pentru invalizii şi veteranii de război, văduvele de război şi urmaşii acestora? Şi altele şi altele au dispărut din planul maximal de reduceri, pentru ca totul să culmineze cu decuplarea pensiilor speciale de la reducerea de 15% care se va face pentru pensia pensionarului obişnuit, apărând peste noapte un proiect de lege pentru care Guvernul vrea să-şi angajeze – şi nu să-şi asume, aşa cum continuă să gândească şi vorbească neconstituţional domnul prim-ministru - răspunderea în faţa Parlamentului, proiect în care se prevede că aceste pensii speciale se vor recalcula, ele rămânând în plată la valoarea actuală până se termină recalcularea! Ba chiar şi aceste pensii speciale se prevede a avea un regim special de recalculare, unul pentru pensiile de stat ale militarilor, pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor şi alt regim de recalculare pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi! Peste toate, prevederile acestui proiect de lege vin în contradicţie cu prevederile Proiectului Legii unitare a pensiilor de stat, aflat în dezbatere acum la comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor! Un mic exemplu în acest sens: în acest nou proiect de lege, se prevede că pensionarii militari beneficiază în continuare de prevederile art. 11 al.3) din Legea 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar în Proiectul Legii unitare a pensiilor de stat se prevede că această prevedere legală se abrogă! Ştiţi la ce se referă această prevedere din Statutul cadrelor militare? La faptul că „ Pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a si I beneficiază de un spor de 10%, 15% si, respectiv, 20% al cuantumului pensiei”. Şi mai sunt contradicţii majore în cele două proiecte de lege, inclusiv privind calculul punctului de pensie pentru recalcularea pensiilor speciale, fapt care va conduce în final, în situaţia în care ambele proiecte de lege vor trece de Parlament şi Curtea Constituţională şi vor fi promulgate, să fie necesar un nou proiect de lege organică care să clarifice ce variantă rămâne în vigoare, fapt care va conduce la reluarea procesului de recalculare a acestor pensii speciale! Ştia domnul ministru Oprea foarte bine la ce se referea când a afirmat public că recalcularea pensiilor militare va dura 15-20 de ani şi va costa mult mai mult decât se presupune că se va economisi! Era mult mai cinstit din partea Guvernului şi a preşedintelui României să spună direct şi clar că cuantumul pensiilor militare de stat şi cele ale poliţiştilor aflate în plată nu se pot modifica legal, decât să vină cu astfel de momeli care arată clar că le este frică de reacţia pensionarilor militari!
Guvernul ştie în mod sigur că nu poate cădea la „mica înţelegere” cu cei din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, de exemplu, pentru că acolo sunt oameni care ştiu ce însemnătate are un Jurământ depus faţă de patrie şi poporul român şi care nu discută decât pe bază de lege, ordine şi disciplină! Oricum, acest nou mod de abordare a acestei probleme a pensiilor speciale nu este altceva decât o nouă diversiune rudimentara a guvernanţilor prin care se urmăreşte aţâţarea sentimentelor negative ale poporului în privinţa celor care beneficiază de pensii date în baza legilor speciale! Oare chiar nu-şi dă seama Guvernul că practic incită la dezbinare socială între cetăţenii pe care îi guvernează? Până când are oare de gând să continue cu astfel de diversiuni? Până unde va merge cu astfel de tentative de mituire a categoriilor de populaţie, doar cu scopul de a rămâne la putere? De unde a reuşit să obţină, peste noapte bani pentru ca reducerile financiare să nu se mai facă conform planului iniţial?


DEPUTAT

Ionuţ-Marian STROE

Multumim Domnului Calinescu Mihai pentru ca ne-a pus la dispozitie acest material ca si domnului Deputat Ionut Marian STROE , pentru modul in care a aparat intotdeauna interesele cetatenilor in mod general si al militarilor in mod special .
Cu respect !

joi, 3 iunie 2010

Cum se fac legile Boc!




A consemnat
CALINESCU Mihai

DEMONSTRATII LA CRAIOVA









Pe data de 02.06.2010, la Craiova a avut loc un miting organizat de Blocul National Sindical, impreuna cu CSDR si Meridian , la care a participat in baza unei intelegeri avute anterior, si SCMD, filiala Dolj. La miting, organizat pe esplanada Teatrului National Craiova , au participat cateva mii de sindicalisti. SCMD filiala Dolj a fost reprezentata de un numar de aproximativ 60 de sindicalisti, care au manifestat alaturi de ceilalti sindicalisti intr-o nota civilizata si demna . A luat cuvantul din partea SCMD , Col(r) NAON Misu presedintele filialei, care a subliniat faptul ca e SCMD s-a format ca o necesitate si un raspuns al cadrelor militare , la campania tot mai activa si neconstitutionala a guvernului de a lovi in drepturile militarilor in rezerva sau activi, deci viitori rezervisti si ei . A fost subliniat faptul ca Roamania trece printr-o criza economica dar si morala , care a dus poporul la demonstratiile si grevele prezente . Ca si in Decembrie 89, oamenii prezenti la demonstratie au strigat " ARMATA E CU NOI ".Presedintele BNS domnul Victor Peta a multumit filialei Dolj a SCMD pentru prezenta si sprijin si a subliniat ca va intensifica colaborarea cu sindicatul nostru .De altfel si presa a subliniat in mod deosebit participarea SCMD la miting, dupa cum se vede din materialul alaturat.

Iata cum prezinta Cuvantul Libertatii , activitatea :

"Ieri după-amiază, câteva mii de sindicalişti, membri ai filialelor judeţene ale Confederaţiilor Sindicale BNS, CSDR şi Meridian, dar şi pensionari, bugetari şi şomeri au protestat pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, împotriva măsurilor de austeritate pe care Guvernul României intenţionează să le aplice începând din această lună. Mulţimea a scandat pe toată perioada mitingului lozinci antiguvernamnetale şi a huiduit la unison pe preşedintele Traian Băsescu, Guvernul Boc, dar şi pe prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, în calitatea sa de reprezentant al Executivului în teritoriu.

Mitingul a făcut parte din programul manifestaţiilor de protest stabilite la nivel naţional de Confederaţiile sindicale. La acest miting al disperării au participat, în premieră, militari în rezervă, membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, “Honor et Patria”, care, alături de ceilalţi manifestanţi, cu lacrimi în ochi, au intonat Imnul României.

“Am început cu Imnul României, pentru că vrem ca aceste versuri să trezească conştiinţa guvernanţilor care se prezintă cu cruzime în faţa românilor, luând astfel locul barbarilor de altădată. Aici luptăm doar pentru un trai decent. Ne-am unit pentru că vrem să luptăm împotriva preşedintelui şi premierului de facto. Eu, personal, am uitat cum îl cheamă. Într-o primă fază, aceste măsuri îi vor afecta pe bugetari şi pe pensionari, ulterior ne vor afecta pe toţi”, a precizat Victor Peţa, preşedintele BNS Dolj.


Nicăieri în Europa militarii nu sunt umiliţi

Uşor jenanţi, dar foarte disciplinaţi, militarii noştri, adică brava Armată Română, au participat în premieră la miting. Nimic mai ruşinos decât să-ţi umileşti militarii datorită cărora România a intrat în NATO. Este de neconceput ca un popor să treacă prin momente aşa de umilitoare. Este de neconceput să pui în discuţie pensia cadrelor militare, a celor din serviciile de informaţii şi nu în ultimul rând a magistraţilor, categorii de la care statul român are cele mai ridicate pretenţii. “Este un moment jenant, unic în Europa şi în lume. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care drepturile militarilor în rezervă – unii şi-au dat şi viaţa, iar alţii erau în orice moment pregătiţi să o facă – sunt luate în discuţie şi se intenţionează diminuarea lor. Oricum, sunt cele mai mici în comparaţie cu pensiile militarilor din toate ţările UE. Am îndeplinit misiuni în afara ţării: am fost în Golf, am fost în Angola, iar acum fac miting rugând Guvernul să înţeleagă că militarul a fost şi este o categorie aparte, care nu a putut face afaceri şi s-a dedicat ţării. Ne-am mutat prin ţară cu familia, soţiile şi-au pierdut locurile de muncă… Dar noi ne-am făcut datoria şi nu am refuzat nici un ordin…”, a precizat lt. col. (r.) Neacşu Marin, reprezentant al Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

“Unica soluţie, încă o Revoluţie!”

La miting au participat membri atât ai sindicatelor bugetare afiliate la Blocul Naţional Sindical, cât şi ai sindicatelor din societăţile comerciale şi companiile naţionale afiliate la cele trei Confederaţii, care au înţeles că solidaritatea şi unitatea sunt singurele arme în lupta cu un guvern care refuză dialogul cu partenerii sociali şi atentează la drepturile primordiale ale cetăţenilor. “Doar împreună vom reuşi. Unica soluţie, încă o Revoluţie! Ei sunt cei care ne-au îmbolnăvit sistemele. Să fim unitari. Iar dacă ei nu pleacă, îi gonim noi” a spus Ion Năstase, preşedintele Sindicatului Ambulanţa Dolj. Preşedintele BNS Dolj a mai spus că la acest miting au fost aşteptaţi toţi cetăţenii acestui oraş, deoarece numai dacă sunt uniţi vor putea rezolva ceva. Sindicaliştii i-au aşteptat la miting şi pe toţi pensionarii din Craiova, dar numărul acestora a fost destul de mic. Şi de la CFR, mai exact de la Confederaţia Meridian, au fost prezenţi 500 de ceferişti, în frunte cu liderul lor de sindicat, Gheorghe Frăţică, şi în jur de 200 au reprezentat CSDR-ul."
MARGA BULUGEAN

luni, 31 mai 2010

ANUNT

Filiala Dolj a SCMD , anunta ca in urma intalnirii avute cu membrii Blocului National Sindical, in data de 31.10.2010, a fost perfectata partciparea SCMD alaturi de sindicatele componente ale BNS la mitingul de protest si solidaritate ce va avea loc in data de 02.06.2010, ora 16.30 in Craiova, pe esplanada Teatrului National . Membrii sindicatului care doresc sa participe sunt invitati la ora si locul anuntat . Pentru detalii suplimentare , contactati seful departamentului Relatii cu Sindicatele , col. (r ) COTMAN ADRIAN. 0740146725.
BIROUL OPERATIV
cOL (r)NAON MISU

PROTEST

PROTEST ADRESAT PRIMULUI MINISTRU DE CATRE FILIALA SCMD DOLJ

Filiala Dolj a SCMD isi manifesta dezacordul fata de masura aberanta de reducere cu 25% a salariilor respectiv 15% a pensiilor, considerand ca aceasta reprezinta “ o curba de sacrificiu “ cu un profound caracter antisocial , menita a cozmetiza partial deficitul bugetar pe seama celor saraci si fara a oferi garantia unor solutii de iesire a Romaniei din criza profunda in care se afla .
Consideram inacceptabila solutia Presedintelui Romaniei si asumata de guvernul Boc de a reduce numai veniturile unei categorii si asa impovarate a populatiei , considerand-o discriminatorie , si inadecvata atat prin efectele si consecintele imediate dar mai ales prin ineficienta pe termen lung, cu atat mai mult cu cat nici macar initiatorul masurii nu este convins de reusita acesteia. Simpla reducere in termeni “contabilicesti “ a salariilor bugetarilor si a pensiilor aflate in plata reprezinta - dupa parerea noastra – o “VIZIUNE SIMPLISTA “si, mai mult, o iesire de avarie , irationala , neconstitutionala , lipsita de fundamentare , unica prin forma ei , inumana , arbitrara si cel mai grav , inutila , atata vreme cat nu se ia nici o masura reala , practica de redresare a economiei . Este daca vreti dovada faptului ca guvernantii au intrat in panica si sunt nu numai incompetenti si iresponsabili, ci si insensibili la milioanele de victime pe care le fac prin aceste masuri .Lipsa masurilor ECONOMICE REALE , de relansare a economiei si productiei, atacul asupra micilor intreprinzatori prin cresterea fiscalitatii , lipsa de preocupare pentru crearea de locuri de munca pentru personalul disponibilizat din aparatul bugetar , indiferenta manifestata fata de ECONIMIA SUBTERANA , EVAZIUNEA FISCALA , CONTRABANDA si nu in ultimul rand, INCAPACITATEA GUVERNULUI de a gestiona tara , au dus Romania in situatia grava in care se gaseste , fapt amplificat si de CRIZA ECONOMICA MONDIALA .
Aceasta stare de fapt, deosebit de grava , se datoreaza NUMAI SI NUMAI POLITICIENILOR care au condus destilele acestei tari , prin lipsa de viziune , incapacitatea de a adopta masuri reale , de a conduce si gestiona resursele tarii, preocuparea excesiva de politizare si promovare a clientelei de partid in functii publice in detrimental VALORII PROFESIONALE , cheltuirea si repartizarea iresponsabila a banului public , indreptarea acestuia spre afacerile si SRL-urile de “familie “ si de partid ale guvernantilor si creditorilor fata de care erau indatorati , atitudinii AROGANTE, SFIDATOARE , DICTATORIALE fata de populatie , lipsei de intelegere si dialog social mintirea , si manipularea propriului popor .
Toate aceste ADEVARURI trebuiesc asumate public de cei care au condos timp de 20 de ani aceasta tara si numai dupa aceea se poate face apel la SOLIDARITATE SOCIALA , o solidaritate bazata pe acceptatrea constienta si benevola , si nu pe actiuni IMPUSE, ILEGALE , NECONSTITUTIONALE, DE INTIMIDARE SI FORTA, DICTATORIALE. Gestul de azi al domniilor voastre, ne aminteste de DICTATUL DE LA VIENA , CAND ROMANIEI I-A FOST IMPUS SA RENUNTE LA O PARTE DIN TRUPUL EI, ASA CUM DUMNEAVOASTRA ACUMA NE IMPUNETI SA RENUNTAM LA O PARTE DIN DREPTUL NOSTRU DE PROPRIETATE, PENSIILE NOASTRE . Solidaritatea se bazeaza pe incredere , respect si speranta , pe fair play si colaborare, pe asumarea in egala masura a riscurilor si pierderilor, nu pe impunerea pierderilor si pagubelor numai asupra unui partener sau unui segment . Ori actualul guvern print toate actiunile sale s-a descalificat in fata poporului, nu mai reprezinta interesele poporului ci doar al celor fata de care e obligat financiar , politic si personal .
In opinia Filialei Dolj a SCMD , acceptarea masurilor impuse, fara un plan de scoatere a tarii din criza, plan in care sa se regaseasca solutii unanim acceptate de societatea romaneasca in covarsitoarea ei majoritate , nu va conduce la redresarea situatiei , ba din contra , prin saracirea populatiei , scaderea puterii de cumparare si implicit a consumului, va bloca si mai mult economia , va adanci criza si va atrage alte masuri la fel de injuste si ineficiente , la accesarea unui alt imprumut si mai impovarator care VA SUBJUGA ECONOMIA ROMANIEI, FINANTELE TARII, SECURITATEA , INDEPENDENTA ECONOMICA , POLITICA SI CHIAR STATALA , pentru ca o tara fara economie , e o tara fara independenta .
Pentru evitatrea adancirii dezastrului consideram ca se impun luarea de urgenta a urmatoarelor masuri :
1. Demisia actualului guvern care s-a dovedit din plin incapacitatea de a gestiona corect si cinstit situatia actuala si inclocuirea acestuia cu UN GUVERN DE SPECIALISTI, NEINREGIMENTATI POLITIC, NEASERVITI CLIENTELEI POLITICE , NESANTAJABILI, dar sprijiniti politic de toate partidele care doresc sa scoata cu adevarat tara din colaps .
2. Reducerea deficitului bugetar in primul rand prin DIMINUAREA drastica a CHELTUIELILOR MATERIALE SI CU SERVICIILE , A CHELTUIELILOR CU INVESTITIILE POPULISTE ( gen patinoare , sali de sport, case in mediul rural pentru “ specialisti “ ) facute prin firme clientelare , familiale , sau in localitati de resedinta ale potentatilor zilei .
3. Inghetarea pe o perioada determinata stabilita dupa consultatrea celor vizati, a pensiilor in plata .
4. Reducerea personalului bugetar din directiile centrale , din administratia centrala , a nepotilor, verilor, cumnatilor, matusilor, unchilor care incarca schemele ministerelor cu zeci de mii de incapabili, agramati, pusi pe functii de specialisti, consilieri, directorasi, secretari de stat.
5. Cresterea impozitului la produsele de lux, pe bogatia afisata si neafisata .
6. Scaderea TVA-ului la produsele alimentare de baza cu 3%, stimularea productiei agricole si a consumului la produsele indigene .
7. Diminuarea importurilor la unele produse de uz casnic, in scopul echilibrarii balantei de plati . Stoparea exodului fortei de munca si in special a specialistilor, prin oferirea unor conditii decente , atractive de munca .
8. Inasprirea masurilor punitive impotriva evaziunii, contrabandei, si scoaterea la suprafata a economiei subterane .


IN NUMELE TUTUROR MEMBRILOR DE SINDICAT AI FILIALEI DOLJ A SCMD, A MEMBRILOR DE FAMILIE , COLEGILOR, SI TUTUROR CELOR PE CARE II AFECTEAZA MASURILE PE CARE DORITI SA LE IMPUNETI PRINTR-UN DICTAT UNILATERAL, INJUST , ANTICONSTITUTIONAL, ANTISOCIAL, ANTIROMANESC, DISCRIMINATOR, EXTERMINATOR, DOMNILOR GUVERNANTI, PROTESTAM SI VA AVERTIZAM CA VETI FI RESPUNZATORI PENTRU TOT CE VA URMA .

Filiala Dolj a SINDICATULUI CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE

un vis

Azi noapte m-am visat in lanturi,
Un amarat pensionar
Tarat de politisti prin santuri
batut , cazut si tarat iar.

Si nu stiu ce aveau cu mine
de ce ma tot loveau pe rand
caci eu nu am lovit pe nimeni
am fost mereu tacut si bland.

Eu n-am luat un cap de ata
si nici prostii nu am facut
Dar sunt furat asa pe fata
si-apoi ca bonus , si batut .

Eu am muncit sa am o paine
s-o pot manca la batranete
o mananc azi , dar oare maine ,
ce mananc , pere padurete ?

Ca a venit un ala mic ,
bocaluind basescian
si m-a lasat fara nimic
fara mancare, far’ un ban ..

Si cand am intrebat de ce
imi baga mana’n buzunar
mi-a spus rastit ca asta e
pentru ca’s doar un bugetar.

Pentru ca prea m-am ingrasat
sunt un obez si-un nesimtit
sunt numai bun pentru remat
taiat si-apoi inlocuit .

Ca nu prezint nici un pericol
ca nu am cum sa il constrang
ca o sa fiu cel mult ridicol
iesind pe strazi si protestand .

Caci lumea se va satura
sa strige si sa protesteze
si-atunci cand EL ii va chema
vor veni iar sa il voteze

C’asa-i romanul prostanac
uituc si las si iertator .
Il scuipi, il bati pana’l lasi lat
Si-el e tot ascultator .

Azi noapte m-am visat in lanturi
Si doamne , ce m-am mai speriat .
Cand m-am trezit faceam bilantul
Sa vad cat e adevarat

Si cat e vis din visul meu.
Si-am auzit un zornait
Si cand ma uit pe TVR-u
Vad un batran inlantuit

Legat de porti Basesciene
si langa el un politai
batranul striga DE CE DAI ?
CE RAU TI-AM FACUT MAI TRAIENE ?